De data aceasta uit de toată gingășia mea și de toată frumusețea sufletului meu rănit. De data aceasta las în trecut orice urmă de fragilitate.

Tu ți-ai băgat pula în alte fete în timp ce eu îți simțeam lipsa cel mai mult, în timp ce eu îmi scoteam sufletul prin cutia toracică de la cât de mult mă durea absența iubitului meu. 

Nu e corect să vorbești urât de foști, mai ales când i-ai iubit și le-ai promis veșnicii alături. Ideea în sine e că soarele pe care eu l-am iubit s-a îmbrăcat în drac și la nici câteva zile după ce m-a lăsat a futut-o pe alta. El o săruta frumos pe buze și îi plimba mâinile prin păr după care a pus-o capră și a simțit întreg universul, deși nu știu dacă era ea neapărat chiar universul, cred că mai degrabă o curvă ordinară.

Eu nu am meritat să fiu uitată așa, nu am meritat să fiu înșelată de băiatul care mi-a zis că mă iubește. Nu e o scuză că aveam două săptămâni de la despărțire, știi bine cu câtă intensitate am trăit amândoi iubirea.

Nu, de data asta eu sunt prea bună pentru tine, de data asta, în sfârșit sunt eu aia bună, aia prea bună pentru tine. De data asta TU nu mă meriți, și totul se rezumă la cât de al naibii de bună sunt eu. 

Tu ți-ai făcut-o!

 Îmi zici mie să nu mai fac niciodată ceea ce am făcut cu tine? Adică să fiu sinceră, fidelă, devotată? După tine, știi bine, îmi voi construi ziduri greu de doborât. În schimb aș spune tu să nu faci ceea ce ai făcut cu mine cu nicio altă fată, nicio altă fată, să nu o minți, să nu o înșeli, să nu o lași mai jos de toți așa cum făceai cu mine, așa cum mă lăsai pentru prieteni și când îți era greu veneai la mine să profiți de toată inocența mea ca să îți sărut rănile și să-ți umplu golurile. 

Eu acum sunt în perioadă de reconstrucție a propriei existențe, dar eu îmi voi reveni, promit. 

Ai râvnit atât de mult libertatea încât o să ajungi să-mi cauți drăgosteala în toate fetele din patul tău și îți promit că nu o să o găsești, pentru că e doar a mea și va fi a altuia. 

Mereu îmi era frică că o să-ti placă absența mea și o să mă lași, dar asta s-a întâmplat și acum știm bine că nu prețuiești ce ai avut decât atunci când nu mai ai.

– până aici ți-a fost, soare. 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s